Coordonatele îmi sunt notate în agendă: 46° 36′ 30″ N 22° 45′ 00″ E. Poiana Ponor. Situată în partea central-vestică a Parcului Natural Apuseni. Un nume simplu, dar locul e orice altceva decât simplu. E polie. E mister. E unicitate.
Puțini știu că Poiana Ponor este singura polie din România, îndeplinind dubla condiție de a avea atât alimentarea cât și drenajul subteran pe canale carstice. Ce înseamnă asta? Ceea ce pare simplu la suprafață e complex dedesubt.
Interesant e că polia — adică o depresiune intramontană cu fundul plat — e formată din roci calcaroase care s-au dizolvat în timp. Apa dispare în ponoare, în peșteri, în tuneluri subterane. Reapare în alte locuri. E un sistem hidrologic complet, ascuns de ochi.
Și iată ce e fascinant: Poiana Ponor e situată în Munții Apuseni, o zonă care adăpostește cel mai mare carst împădurit din România. Aproximativ 1.500 de peșteri se ascund în acești munți, multe dintre ele în topul speologic mondial.
Detaliul care contează e că Poiana Ponor a primit un statut aparte începând cu 2003, când a devenit parte a Parcului Natural Apuseni. Nu e doar o frumusețe. E o zonă protejată, un ecosistem care merită să fie păstrat.
Problema e că puțini știu de ea. Poiana Ponor nu e în ghidurile turistice principale. Nu e pe listele must-see. E acolo, în Apuseni, așteptând să fie descoperită. Oamenii vin, admiră, pleacă. Se întorc. Admiră din nou. E un ciclu care continuă, chiar dacă nu e massiv.
Și totuși există. E acolo, în Parcul Natural Apuseni, oferind o vedere care nu se găsește în alte locuri. Oamenii o fotografiază. O împărtășesc. Dar totuși, puțini știu că e singura polie de genul ei din România.
N-am venit să vând vise. E ceva concret. Parcul Natural are nevoie de protecție. Ecosistemul are nevoie de respect. România are nevoie să învețe că geologia nu e doar despre ce vedem, ci și despre ce nu vedem.
Cine caută găsește. România e plină de surprize — locuri carstice unice, sisteme hidrologice care nu se găsesc în alte locuri, natură care a creat ceva spectaculos. Poiana Ponor e una din ele.
Probabil că nu putem să ne întoarcem la același nivel. Dar putem învăța. Putem învăța că geologia nu e doar despre ce e la suprafață. E și despre ce e dedesubt. Și că, uneori, cele mai importante lucruri sunt cele pe care le-am uitat.
Poiana Ponor e o amintire. O amintire a ceea ce natura a creat, a ceea ce carstul a format, a ceea ce țara noastră oferă. Și o amintire a ceea ce putem fi, dacă învățăm din trecut.